Pierderea părului este o problemă majoră pentru cei afectați, chiar dacă apare în lipsa unor boli care să aducă atingere stării de sănătate.
Alopecia are cauze diverse, iar consultația efectuată de medicul dermatolog este primul pas către vindecare. Există chiar și un aparat special, care realizează o serie de fotografii în detaliu ale firului de păr, relevând problemele de substrat anatomic.
Trichoscopia este efectuată în cadrul SkinMed cu dermatoscopul FotoFinder, cel mai performant din domeniul său.
Mezoterapia este o metodă non-chirurgicală, minim-invazivă care presupune administrarea directă a substanțelor medicamentoase la nivelul zonelor afectate de căderea părului.
Un complex de substanțe farmaceutice (vasodilatatoare, vitamine, substanțe bioactive etc.) adaptat fiecărui pacient și fiecărei forme de alopecie în particular, este injectat intradermic la nivelul zonelor afectate.
Micro-înțepăturile sunt puțin dureroase iar substanțele medicamentoase difuzează treptat în toată aria anatomică tratată.
Acele folosite sunt extrem de mici ca și lungime (2-4 mm) și foarte subțiri. De asemenea, se folosesc seringi de 1 ml, pentru ca presiunea cu care se injectează cocktailul de substanțe să nu fie prea mare și să producă durere.
Numarul ședințelor și frecvența cu care acestea se realizează sunt stabilite de către medicul dermatolog, în relație directă cu diagnosticul și este adaptat în funcție de răspunsul pacientului la această procedură.
În medie sunt recomandate 5-7 ședințe, efectuate la 7-14 zile distanță.
Este o procedură de scurtă durată (30-45 minute), sigura, care nu necesită anestezie locală sau o altă pregătire din partea pacientului.
Reacțiile adverse sunt minime și sunt reprezentate cel mai frecvent de un minim disconfort la locul înțepăturii, care trece în 2-3 ore maxim.
Mezoterapia este o metodă de tratament nouă în sfera bolilor dermatologice ce poate avea efecte notabile în toate formele de cădere a părului și mai mult, poate da rezultate în cazurile în care terapiile clasice au eșuat, sau asociată acestora pentru unele cazuri.
Alegerea unei opțiuni terapeutice/tratament trebuie să fie personalizată pentru un rezultat cât mai eficient, iar acest lucru se poate realiza numai după un diagnostic corect al tipurilor de alopecii.
Pachete Mezoterapie Scalp
1. Pachet mezoterapie scalp 4 + 1 ședințe
2.200,00 lei2. Pachet mezoterapie scalp 5 + 2 ședințe
2.750,00 lei3. Ședință mezoterapie scalp
550,00 lei
Questions frequent
Mezoterapia se adresează unei vaste categorii de afecțiuni, printre care se regăsesc cicatricile post acnee, hiperpigmentări ale feței, alopecia atât la femei, cât și la bărbați, celulita, obezitatea localizată, vergeturile, ridurile și liniile fine, dar și rejuvenarea facială.
Căderea părului poate apărea indiferent de sex, atât la bărbați, cât și la femei, adesea în urma unor dezechilibre hormonale (instalarea menopauzei, tiroidite autoimune), afecțiuni metabolice sau ca urmare a unui nivel ridicat de stress în viața cotidiană. Prin mezoterapie, la nivelul scalpului, se injectează un cocktail de substanțe cu rol în stimularea vascularizației și a factorilor de creștere locali, ce va avea ca rezultat oprirea căderii părului și stimularea regenerării acestuia.
Aceasta se realizează fie manual, utilizând o seringă și un ac de mici dimensiuni, fie cu un dispozitiv special ce utilizează micro ace.
Procedura se realizează în condiții de siguranță, soluțiile folosite sunt aplicate direct la nivelul locului de acțiune, minimizând astfel efectele secundare, alergiile și interacțiunile medicamentoase.
Metoda poate fi folosită ca alternativă la proceduri chirurgicale în tratamentul alopeciei, evitând insă disconfortul unui timp prelungit de recuperare, purtarea indelungată de bandaj/pansament și al anesteziei. După procedura de mezoterapie, pacientul își poate relua activitătile cotidiene.
Efectuate periodic, ședințele de mezoterapie la nivelul scalpului vor avea ca rezultat diminuarea sau stoparea fenomenului de cădere a părului, stimularea regenerării firelor de păr, acestea recăpătându-și densitatea și refăcându-și structura.
Ședințele de mezoterapie, la nivelul scalpului, se realizează la interval de 2-3 săptămâni, în funcție de recomandările medicului dermatolog, fiind necesare, în medie, 5 ședințe de tratament.
Apariția rezultatelor diferă în funcție de afecțiunea tratată ce stă la baza alopeciei, în medie acestea sunt vizibile după 2-3 ședințe, la 2 luni de la prima ședință de tratament. Pentru menținerea rezultatelor, după terminarea unei serii de 5 ședințe, vor fi necesare ședințe de întreținere, de obicei, 1-2 pe an.
Cel mai frecvent pot apărea mici echimoze (vânătăi) la locul de injectare, însă acestea se resorb, în medie, într-o săptămână. De asemenea, un disconfort la nivelul zonei tratate poate apărea, cu o durată în general de 24-48 de ore.