Transpiraţia, deşi este un mecanism propriu corpului nostru prin care îşi asigură controlul temperaturii poate fi foarte supărătoare atunci când este prezentă în exces, condiţie denumită hiperhidroză.
Cât de neplăcute sunt palmele ude când ne strângem mâna sau axilele umede cu vestimentaţia imprimată de transpiraţie?
Ambele situaţii pot fi corectate cu metodele de tratament actuale, astfel impedimentul social creat de excesul sudoral este înlăturat.
În mod fiziologic, transpiraţia este declanşată de doi factori principali: căldura, care induce transpiraţia la nivelul frunţii şi se împrăştie spre regiunile inferioare ale corpului şi emoţiile, precum teamă, jenă, nervozitate etc. ce conduce la transpiraţia „rece” care începe la nivelul palmelor, plantelor (tălpile), axilelor şi ulterior cuprinde alte zone ale corpului.
Cum se manifestă hiperhidroza sau hipersudoraţia?
Hiperhidroza este cel mai frecvent focală (localizată), rar generalizată, cuprinzând aproximativ întreg corpul. Forma localizată de boală este caracterizată prin transpiraţia abundentă la nivel axilar, palme, plante, frunte. În acest caz, cel mai frecvent implicate în declanşarea excesului sudoral sunt emoţiile pozitive sau negative (anxietate, furie, frică, încântare etc.) sau chiar stresul generalizat.
Pacientul cu hiperhidroză descrie prezenţa transpiraţiei excesive, cu aspect „ud” al zonei/zonelor, implicând frecvent şi vestimentaţia.
Acuzele de ordin subiectiv, disconfortul fizic creat, ce expune persoana afectată unui stres emoţional, sunt cele care aduc pacientul la medic. Toate aceste lucruri conduc la alterarea deopotrivă a activităţii ocupaţionale, profesionale, dar şi a celei zilnice, de rutină.
Există cauze declanşatoare?
Frecvent este idiopatică (fără cauză exact precizată), dar poate apărea în anumite boli sau consecinţă a consumului anumitor medicamente.
Această patologie nu este datorată unor modificări obiective ale glandelor sudoripare din zonele afectate, ci unei hiperfuncţii a acestora (funcţionarea în exces), mai evidentă cu ocazia stimulilor declanşatori ai transpiraţiei, precum căldura şi emoţiile.
Cum se stabilește diagnosticul?
În această boală, diagnosticul se stabileşte anamnestic (în urma discuţiei cu pacientul) şi prin examinarea clinică directă a zonei afectate.
În scop diagnostic, dar şi pentru iniţierea terapiei, se determină o hartă sudorală, de culoare neagră, după tratarea zonei cu iod şi pudră de talc.
Care sunt soluţiile de tratament?
În tratamentul acestei probleme s-au încercat, de-a lungul timpului, mai multe terapii locale, utilizând clorura de aluminiu, talc, iontoforeza cu soluţie salină de apă, dar cu o ameliorare nu foarte importantă şi deloc susţinută.
O atitudine terapeutică importantă cu o reducere marcantă o reprezintă tratamentul local cu toxină botulinică, hipersudoraţia reducându-se până la dispariţie.
Efectul local al acesteia este reprezentat de reducerea eliberării acetilcolinei din terminaţiile nervoase simpatice ce deservesc glandele sudoripare. Injectarea se realizează direct la nivelul zonei cu probleme, axilar, palmar sau plantar.
Pacientul resimte o minimă durere la injectare, dar care poate fi combătută prin metode de anestezie locală cu gheaţă şi/sau anestezice topice.
Satisfacţia pacienţilor este una garantată. Efectul durează cu o medie de 9-12 luni, tratamentul necesitând a fi repetat. Reacţiile adverse sunt practic inexistente la injectarea efectuată de personal medical calificat.
O terapie extremă este reprezentată de chirurgia deschisă a glandelor sudoripare axilare cu extirparea acestora însă grevate de complicaţiile invalidante post chirurgicale.
Un control medical amănunţit realizat de personal experimentat, în condiţiile tehnicilor medicale avansate aduce o rezolvare susţinută a acestei probleme cu adevărat deranjante şi cu impact asupra vieţii sociale!
