Mezoterapia, un tratament eficient pentru căderea părului

mezoterapia scalp - skinmed

Pierderea părului este o problemă majoră pentru cei afectați, chiar dacă apare în lipsa unor boli care să aducă atingere stării de sănătate.

Alopecia are cauze diverse, iar consultația efectuată de medicul dermatolog este primul pas către vindecare. Există chiar și un aparat special, care realizează o serie de fotografii în detaliu ale firului de păr, relevând problemele de substrat anatomic.

Trichoscopia este efectuată în cadrul SkinMed cu dermatoscopul FotoFinder, cel mai performant din domeniul său.

Mezoterapia este o metodă non-chirurgicală, minim-invazivă care presupune administrarea directă a substanțelor medicamentoase la nivelul zonelor afectate de căderea părului.

Un complex de substanțe farmaceutice (vasodilatatoare, vitamine, substanțe bioactive etc.) adaptat fiecărui pacient și fiecărei forme de alopecie în particular, este injectat intradermic la nivelul zonelor afectate.

Micro-înțepăturile sunt puțin dureroase iar substanțele medicamentoase difuzează treptat în toată aria anatomică tratată.
Acele folosite sunt extrem de mici ca și lungime (2-4 mm) și foarte subțiri. De asemenea, se folosesc seringi de 1 ml, pentru ca presiunea cu care se injectează cocktailul de substanțe să nu fie prea mare și să producă durere.

Numarul ședințelor și frecvența cu care acestea se realizează sunt stabilite de către medicul dermatolog, în relație directă cu diagnosticul și este adaptat în funcție de răspunsul pacientului la această procedură.

În medie sunt recomandate 5-7 ședințe, efectuate la 7-14 zile distanță.

Este o procedură de scurtă durată (30-45 minute), sigura, care nu necesită anestezie locală sau o altă pregătire din partea pacientului.

Reacțiile adverse sunt minime și sunt reprezentate cel mai frecvent de un minim disconfort la locul înțepăturii, care trece în 2-3 ore maxim.

Mezoterapia este o metodă de tratament nouă în sfera bolilor dermatologice ce poate avea efecte notabile în toate formele de cădere a părului și mai mult, poate da rezultate în cazurile în care terapiile clasice au eșuat, sau asociată acestora pentru unele cazuri.

Alegerea unei opțiuni terapeutice/tratament trebuie să fie personalizată pentru un rezultat cât mai eficient, iar acest lucru se poate realiza numai după un diagnostic corect al tipurilor de alopecii.

Dacă doriți să vă programați,  o puteți face prin formularul de mai jos:

Recommended Posts