Vă salut, dragilor!
Nu de puține ori am auzit în jurul nostru, din păcate, de cazuri dramatice în care oameni au murit din cauza unor alunițe de pe corp.
Melanomul rămâne cea mai agresivă formă de cancer și e boala care nu iartă pe nimeni. Mai mult, de la aflarea ei, în stadiu avansat, până la deces, medicii nu au nicio posibilitate de a salva viața celui care trece prin acest chin.
În 2015, am intrat pentru prima dată în Clinica SKINMED®, unde am aflat de screeningul alunițelor de pe corp. E un proces de monitorizare anual, sau o dată la 6 luni, ale acestor tipuri de leziuni. Și astfel, e singura șansă ca medicul să știe ce alunițe prezintă modificări și care trebuie scoase.
E procedura care îți poate salva viața, în cazul în care ai putea fi expus, vreodată, la o astfel de boală.
În această idee, vin azi către voi cu un VIDEO realizat la Centrul de Excelență în Dermatologie SKINMED®, alături de dr. Amalia Anghel, fondatoarea acestei clinici.
Despre această procedură de screening, metoda de prevenție a cancerului de piele dar și despre mitul legat de “a scoate” sau “a nu scoate” alunițele de pe corp, vă invit să aflați în aceste câteva minute.
Să fim sănătoși!
Alexandru Constantin