Peeling-ul chimic, un tratament facial dermatologic

peeling-ul chimic - skinmed

Peeling-ul chimic reprezintă un procedeu dermato-cosmetic care constă în inducerea unei regenerări cutanate accelerate într-un mod controlat.

Aceasta se realizează prin aplicarea unor agenți chimici exfolianți care acționează la nivelul diferitelor straturi ale pielii.

Acțiunea de peeling chimic constă în eliminarea straturilor externe ale tegumentului și stimularea producției de colagen, elastină și glicozaminoglicani, intensificând astfel caracteristicile sale psihologice și mecanice.

Obiectivele  peeling-ului chimic:

  • purifică și oxigenează pielea, lasând-o hidratată și fără impurități;
  • închide porii, îmbunătățind textura pielii și crește grosimea epidermului;
  • se adresează efectelor îmbătrânirii cutanate, diminuând ridurile și adaugând turgescența;
  • uniformizează nuanța tenului, aduce luminozitate și diminuează imperfecțiunile cutanate;
  • luminează și atenuează leziunile pigmentare, cu efect depigmentant;
  • reduce manifestările clinice ale acneei și ameliorează cicatricile.
peeling-ul chimic - skinmed
De ce este important ca peelingul chimic să fie efectuat într-o clinică medicală și nu într-un salon de cosmetică? Pentru că personalul medical (medici și asistente) pot adapta compoziția peeling-ului și durata de aplicare nevoilor pe care le aveți, pot observa imediat eventualele reacții adverse și le pot remedia.

În funcție de profunzimea la care acționează peeling-urile chimice pot fi împărțite în 4 categorii:

1.

Foarte superficial (stratul cornos superficial): uniformizează tonul cutanat, cu efect de iluminare;

2.

Superficial (epiderm până la stratul bazal): stimulează creșterea epidermului prin îndepărtarea stratului cornos; se produce descuamarea cutanată într-o manieră similară celei care apare după o expunere intensă la soare. 

Acționează asupra epidermului și poate ajunge până la limita dintre epiderm și derm; determină o reîntinerire a pielii.

3.

Mediu (dermul papilar): afectează dermul papilar, determinând o descuamare semnificativă prin inducerea unei inflamații dermice superficiale.

Îndepartează complet epidermul, care apoi se reînnoiește până se regenerează complet. Penetrează dermul papilar până la porțiunea superioară a dermului reticular; ,,restaurează’’ colagenul; afectează viața socială, în principiu, doar 2-3 zile repaus la domiciliu.

Este eficient pentru corectarea ridurilor, acnee, pete pigmentare (de la nivelul epidermului și dermului superior).

4.

Profund (dermul reticular): exfoliere chimică profundă care determină o reacție inflamatoare la nivelul dermului reticular și induce astfel refacerea fibrelor de colagen și elastină.
peeling-ul chimic - skinmed

Substanțele de peeling sunt într-o gamă variată și adaptate unor probleme de corectat, precum acidul mandelic în corecția hiperpigmentărilor, acidul salicilic pentru efectul său antiseboreic/antiacneic, acid lactic destinat tenului sensibil, acid glicolic și acid tricloracetic cu indicații multiple în procesul de remaniere a tegumentului.

Au fost gândite și soluții combinate pentru optimizarea rezultatelor. Este o procedură extrem de valoroasă, atât terapeutic, cât și estetic, ca parte integrantă a terapiilor antiaging.

Recommended Posts