Scleroterapia – tratament performant pentru varice

scleroterapia - skinmed

Scleroterapia este o procedură medicală folosită pentru tratarea venelor varicoase și a vaselor superficiale vizibile (venectazii, vene reticulare). Este lipsită de riscuri veritabile și are o eficacitate garantată, cu închiderea acestora, efect durabil în timp.

În timpul acestei proceduri, medicul injectează o substanță specială în interiorul venei. Aceasta substanță irită peretele vasului, îl face să se umfle și vasul se obstruează. În scurt timp, acesta se transformă în țesut cicatricial și apoi este eliminat.

Scleroterapia, ca metodă minim invazivă de tratament se adresează micilor dilatații venoase superficiale, apărute la nivelul gleznelor, gambelor și coapselor, de diferite aspecte: roșii, albastre, purpurii.

scleroterapia - skinmed

Agenții sclerozanți folosiți cel mai frecvent sunt: polidocanolul (aetoxisclerol) și tetradecil sulfatul de sodiu, care determină o recție inflamatorie la nivelul vascular, ce duce în final la fibroza și obliterarea definitivă a vasului. Scleroterapia va îmbunătăți aspectul membrului inferior afectat.

Pentru un tratament eficient pot fi necesare 2-3 ședințe la interval de 2-3 luni, astfel aspectul uniform lipist de vascularizație vizibilă, este restabilit. Uneori este indicată asocierea, în cadrul unui protocol terapeutic cu ședințe de laserterapie.

Indicațiile  scleroterapiei:

  • teleangiectazii (steluțe vasculare sau venule intradermice cu diametru mai mare de 1 mm)
  • venele reticulare (vene albastre sau vene subdermice, nepalpabile cu diametru mai mare de 3 mm)
  • vene varicoase situate mai jos de genunchi
  • varicele recurente
  • vene varicoase izolate

Scleroterapia se efectuează în regim de ambulatoriu. Preoperator este necesară o ecografie venoasă Doppler pentru a putea realiza o hartă a venelor superficiale dilatate, a celor cu valvule incompetente și a celor cu reflux.

Procedura nu necesită anestezie și are un minim discomfort local.

Se marchează cu un marker locurile de injectare sau se foloseste un dispozitiv „veinlight”, care evidențiază traiectul venos.

Pacienta este așezată în decubit dorsal, iar după aseptizarea/sterilizarea tegumentelor cu soluție tegumentară dezinfectantă, se injectează intralumenal venos agentul sclerozant cu un ac foarte fin.

Agentul sclerozant va produce o inflamație la nivelul endoteliului vascular, care va determina apariția unui cordon fibros și obliterarea lumenului.

Odata cu injectarea agentului sclerozant vena se colorează alb în câteva minute.

scleroterapia - skinmed

Postoperator, pe zonele injectate se vor aplica pansamente sterile și o fașă elastică pentru 48-72 de ore.

Pacienta va purta ciorapi compresivi timp de 3 săptămâni și i se vor administra antiinflamatoare și uneori chiar anticoagulant (Clexane, Fraxiparina).

Se recomandă mobilizare precoce și mers pe jos, fără a efectua efort fizic intens.

O ședință durează aproximativ 30 minute.

Complicații posibile în urma scleroterapiei sunt: tromboflebita, necroza cutanată, cicatrice inestetică, hiperpigmentare, reacții alergice, neoangiogeneza, eritem inflamator (roșeață), echimoza (învinețire), prurit (mâncarime) local.

Reacțiile adverse sunt rare, în condițiile efectuării standardizate a acestei proceduri, de către personal medical specializat și în urma anamnezei/consultației medicale, prin care se notează istoricul pacientului și eventualele contraindicații absolute/relative.

Contraindicațiile scleroterapiei:

  • vene varicoase mari dilatate cu reflux masiv (indicație de tratament chirurgical)
  • tromboflebita acută
  • alergie la substanța sclerozantă
  • pacienți imobilizați
  • sarcina și alăptare
Play Video

Dacă doriți să vă programați,  o puteți face prin formularul de mai jos:

Recommended Posts